
Legătura emoțională cea mai puternică care există este fără îndoială cea dintre o mamă și copilul ei. Tocmai de aceea, în momentul alegerii modelului unui tatuaj pentru mamă și copil, este important ca alegerea să reflecte într-un fel toată acea afecțiune care există între ambii și care îi va menține uniți pentru totdeauna, indiferent de circumstanțe.
Dacă o mamă și copilul ei decid să-și realizeze un tatuaj pentru a demonstra dragostea dintre ei, amândoi vor avea de ales între mai multe variante.
Numele copilului sau data nașterii lui sunt două exemple de tatuaje pe care o mamă și le face de obicei, pentru a-și reaminti de un moment atât de important din viața ei, fie singur fie în compania altui element, precum ar fi o inimă, care bineînțeles va simboliza dragostea sa.
Alte tatuaje destul de comune pe care mamele optează să și le realizeze sunt portretele, în special cele ale copiilor în primii ani de viață.
Frazele reprezintă o altă opțiune destul de preferată, fie folosite singure, fie în compania unui chip. În acest sens, un tip de tatuaj care are succes printre mame este cel al unui animal împreună cu puii săi; pot fi elefanți, pisici, sau oricare alt animal, important este ca ambele figuri să apară împreună. Acest tip de imagine este foarte simbolică în ceea ce privește maternitatea, iar dacă în plus va veni în compania unei fraze, aceasta va câștiga și mai multă forță.
Dacă te afli în căutarea unui tatuaj mai original dar care să nu fie prea evident în ceea ce privește semnificația lui, există mai multe posibilități care îți vor părea interesante. Amprenta digitală a copiilor tăi este un exemplu, ba chiar îți poți tatua o amprentă pentru fiecare copil, fie în zone diferite ale corpului, fie împreună. Alt tip de tatuaj care a devenit celebru datorită vedetei purtătoare – Angelina Jolie, este cel al coordonatelor GPS al casei tale sau al locului unde s-a născut copilul tău. Astfel aceste numere vor reprezenta un mister pentru ceilalți, însă pentru tine va fi plin de semnificație.

În toate aceste cazuri vorbim despre mama care își realizează un tatuaj în cinstea fiului sau a fiicei ei, mai ales atunci când aceștia sunt încă mici copii. Însă există situații în care unii copii, atunci când împlinesc o anumită vârstă, dar și datorită faptului că au o relație excelentă cu mamele lor, de asemenea își doresc să-și reprezinte pe piele acest sentiment minunat.
În aceste cazuri de obicei, atât unul cât și celălalt, obișnuiesc să își realizeze un tatuaj asemănător, care să aibă un fel de relație unul cu celălalt sau care să se completeze între ele. Dacă fiii tăi sunt deja adulți și îți dorești un tatuaj pe care să-l împărtășești cu aceștia, fii atent la următoarele sugestii și idei.
Tatuaje comune dintre mame și fii/fiice
În mod de a împuternici și mai mult legătura dintre mame și copiii lor, este acela de a-și realiza un tatuaj comun. În mod normal, este ales un model care să fie pe placul ambilor și care să se tatueze pe aceeași parte a corpului : o inimă, o floare, etc.
Tatuajele complementare sunt de asemenea o idee excelentă, pentru a transmite cât de necesari sunt copiii pentru mame și viceversa. Astfel, dacă ai un fiu sau o fiică, poți să optezi pentru un tatuaj cu un lacăt iar el sau ea să-și tatueze o cheie, sau într-o variantă a tatuajului cu un animal și puiul său, mama poate să-și tatueze un animal adult iar fiul sau fiica să-și tatueze același animal, însă într-o versiune mai mică.
Altă variantă a acestor tatuaje complementare este aceea de a se realiza într-o anumită parte a corpului, cum ar fi încheietura mâinii, un desen pe jumătate. În acest fel, desenul va fi întreg doar atunci când încheietura mâinii mamei va fi alături de cea a copilului său. Ca exemplu menționăm : simbolul Yin și Yang, un fluture, sau în general orice desen care dispune de o simetrie perfectă.
Ce se întâmplă atunci când o mamă are mai mulți copii și dorește să aibă un tatuaj comun cu toți? O soluție ar fi ca atât mama cât și copiii să se tatueze pe aceeași zonă a corpului un tatuaj care să aibă legătură cu celelalte, cum ar fi un soare, o lună și o stea.


















































































