Prietenia și loialitatea au multe forme de exprimare, care pot fi observate și la animale. Aici vă povestim despre 8 animale care simbolizează aceste valori.
1. Câinele
Atunci când vorbim despre loialitate, primul animal care ne vine în minte este câinele. Omul primește o grămadă de dovezi de fidelitate și loialitate din partea câinilor, care ajung inclusiv să-și riște viața pentru a o salva pe cea a stăpânilor lor. Sunt faimoase poveștile despre câini care au așteptat ani de zile întoarcerea stăpânilor lor sau care au dat ocoluri mormintelor stăpânilor, evidențiind astfel puterea relației lor.
2. Delfinul
Alt animal care este simbolul prieteniei și al loialității, atât cu oamenii cât și cu propria specie, este delfinul. Delfinii au salvat oameni atacați de către rechini, iar dacă un alt delfin este în pericol de moarte, vor apărea alți delfini pentru a-l ajuta să mențină propriul aparat respirator deasupra apei.
3. Lupul
Acesta este un animal cu un profund simț al loialității. De fapt, expresia < lup singuratic> nu corespunde cu realitatea deoarece aceste animale trăiesc în haite, ajutându-se unul pe celălalt, inclusiv stabilind strategii de vânătoare .
4. Cimpanzeul
Cimpanzeul împărtășește mare parte din ADN-ul său cu ființele umane, fiind foarte cunoscut caracterul său jovial și afectuos. Cimpanzeul simbolizează acea prietenie afectuoasă, care se demonstrează cu pupături și îmbrățișări.
5. Elefantul
Elefanții sunt animale cu un puternic simț al loialității, care trăiesc în grupuri, pentru a se ajuta unui pe ceilalți și care nu șovăie în a-i ajuta pe alții. Au fost cazuri în care elefanți au ajutat antilope ce rămăseseră prinse în capcane, aceștia eliberându-le cu ajutorul trompei.
6. Albina
Albina este unul dintre simbolurile cele mai importante ale loialității. Aceasta își dedică viața reginei stupului, fiind capabilă să renunțe la viață doar pentru a o proteja pe aceasta. Oare există o dovadă mai mare de loialitate decât aceasta?
7. Lebăda
Un alt mare exemplu de loialitate, în acest caz în cadrul perechii, este cel al lebedei. Aceasta își caută perechea și o dată ce o găsește își va petrece toată viața alături de ea, oferindu-i fidelitate absolută. Prietenia, dragostea și loialitatea se întrepătrund în cadrul acestei relații, care o dată începută poate fi terminată doar atunci când unul dintre membrii va muri.
8. Calul
Calul este un animal care a fost mereu apropiat omului. Ajutându-l pe acesta în toate tipurile de treburi, calul simbolizează loialitatea față de oameni, deoarece de-a lungul timpului, efortul său a contribuit la posibilitatea de a ne deplasa sau a căra obiecte, ușurându-ne viața. În plus, legăturile afective dintre om și cal au fost din totdeauna foarte puternice.